"PACEA, SIGURANŢA ZILEI DE MÂINE"
Proiectul vizează abordarea educaţională pozitivă şi integrată în vederea formării copiilor ca viitori creatori ai unei lumi durabile şi sigure, bazată pe rezolvarea problemelor sociale şi economice, armonizarea diversităţii culturale şi aplicarea strategiilor de instituire a păcii.
Prin activităţile propuse dorim să învăţăm să iubim, să iertăm, să tolerăm, căci pacea în lume va domni când vom şti să dialogăm, să negociem, să fim înţelepţi.
Elevii clasei a II-a au vizionat un material Power Point în care au fost prezentate situaţii conflictuale, urmate de discuţii pe marginea materialului prezentat. S-a urmărit găsirea unor soluţii concret aplicabile. Lucrând pe echipe, elevii au aflat ce semnifică pacea, au formulat îndemnuri, adresate oamenilor maturi referitoare la dorinţa copiilor de a trăi în linişte, siguranţă şi pace şi au realizat lucrări plastice.
Desen realizat de eleva Bianca Hreceniuc |
Desen realizat de elava Ela Tuhlei |
Panoul proiectului |